ZVON.MD: Doar doi candidați la Prezidențiale au câștigat alegerile în localitatea de baștină

21 octombrie 2024, 10:02

Doar doi din cei 11 candidați la funcția de președinte al Republicii Moldova au obținut cel mai mare număr de voturi la ei în raion, arată datele CEC, scrie ZVON.MD .

Astfel, candidatul susținut de la PSRM Alexandr Stoianoglo, originar din Comrat, a obținut în UTA Gagauzia 48,67% din voturi, clasându-se pe primul loc. Irina Vlah, care și ea este băștinașă din Comrat, s-a poziționat pe al treilea loc cu 15.19% (9501) din voturi.

Și candidatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, s-a bucurat de cea mai mare susținere în raionul Fălești, acolo unde s-a născut. Usatîi s-a clasat pe primul loc la Fălești cu 34.60% (11092) din voturi. Candidatul PAS, Maia Sandu, care vine și ea din Fălești, a obținut doar 23.50% (7534) în acest raion, fiind pe locul trei, după Stoianoglo.

Vasile Tarlev în raionul de baștină, Basarabeasca, s-a clasat pe locul 5 cu 10.11% (906),iar candidatul PDCM, Ion Chicu, la Călărași a fost votat de 3.48% (844) din alegători, fiind pe locul 4.

Nici Andrei Năstase nu s-a bucurat de susținerea băștinașilor, în raionu Telenești candidatul a obținut doar 3.92% (898) din voturi.

Din raionul Hîncești vin doi candidați: Natalia Morari și Victoria Furtună. Astfel, Natalia Morari se află pe locul 10 cu 0.68% (255),iar Victoria Furtuna pe locul 6 cu 1.30% (485).

Octavia Țîcu, originar din Costuleni, Ungheni a obținut doar 1.77% (696) în raionul său, fiind pe locul 8, iar Tudor Ulianovschi pe locul 9 la Florești cu 0.59% (180).

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ 

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo