Renato Usatîi este gata să sponsorizeze punerea în scenă a piesei “Invizibil”. Despre aceasta Usatîi a anunțat în cadrul emisiunii ”Puterea e în adevăr”.
”Sunt gata să sponsorizez punerea în scenă a piesei “Invizibil”, interzisă pentru că ar fi prea critică la adresa Maiei Sandu și PAS. Mai ales că spectacolul e despre corupție. Apropo, i-aș ruga să caute și în biografia mea, poate găsesc ceva. Dacă unii actori se rușinează să critice PAS-ul măcar și în glumă, putem găsi alți actori și un alt teatru. Eu sunt gata să suport toate cheltuielile ca acest spectacol să fie jucat. Avem atâtea locuri frumoase, câmpuri frumoase. Pot să organizez chiar și un teatru mobil, cu sunet și cu leduri performante încât să se vadă și la Bruxelles, și la Washington, și la Moscova. Dar, mai ales, să se vadă la Maia Sandu acasă!”, a declarat Usatîi.
Anterior și Andrei Năstase şi-a manifestat sprijinul pentru regizorul român, inclusiv, pentru a găsi resursele financiare necesare pentru a derula acest proiect.
Amintim că regizorul român, David Schwartz s-a plâns într-un interviu de cenzură la Chişinău, după ce spectacolul său "Invizibil", care relata despre corupţia din Republica Moldova ar fi fost amânat după ce o persoană afiliată guvernării l-a sunat pe Veaceslav Sambriş, directorul artistic al Teatrului Luceafărul şi i-ar fi sugerat să renunţe la spectacol deoarece discreditează guvernarea şi Partidul Acţiune şi Solidaritate. De cealală parte, reprezentanţii teatrului l-au acuzat pe regizor de manipulare şi spun că regula era ca spectacolul să nu fie unul politic, afirmând că actorii au avut o altă viziune decât cea a lui Schwartz.